Aproape toată lumea cunoaște povestea: cineva pleacă în străinătate cu trei zile înainte de o vânzare, iar rudele se agită să facă „o procură, ceva rapid“. Se găsește un model pe internet, se completează de mântuială, se merge la notar în ultima oră. Apoi, peste o lună, apare întrebarea care strică somnul: oare ce am semnat de fapt? Procura este, probabil, cel mai folosit și cel mai puțin înțeles act dintre cele pe care le facem la notar. Seamănă cu o cheie dată cuiva de încredere, dar cheia asta poate deschide mai multe uși decât ne imaginăm. Mai jos sunt greșelile pe care le văd cel mai des, spuse fără dramatism și cu puțin umor, pentru că nimeni nu a învățat acest subiect la școală.
Greșeala întâi: procura „pentru orice“
Tentația e mare. Dacă tot te duci la notar, de ce să nu treci totul într-o singură hârtie? Ai încredere în persoană, nu vrei să mai repeți drumul, iar formularea „să mă reprezinte în orice situație“ sună comod. Numai că un act atât de larg înseamnă că cel care îl primește poate face mai mult decât ai gândit, iar tu trebuie să trăiești cu fiecare decizie a lui.
Pe de altă parte, o procură prea vagă poate fi refuzată la instituția la care o prezinți. Un funcționar care nu găsește scris clar ce are voie să facă mandatarul va cere altceva. Rămâi cu hârtia în mână și cu un termen care curge.
Soluția e simplă, deși mai puțin comodă: scrie exact ce vrei să se întâmple. Pentru ce operațiune, cu ce bun, în ce condiții, pe ce perioadă. Dacă vrei să mandatezi pe cineva să semneze un contract pentru un apartament, spune ce apartament. Dacă e vorba de ridicarea unui document, spune-l pe nume. Cu cât lista e mai precisă, cu atât ai mai puține surprize și mai puține drumuri în plus.
Nu te rușina să întrebi notarul ce se întâmplă dacă lași o clauză deschisă. Răspunsul, de multe ori, e suficient ca să te facă să rescrii un rând.
Greșeala a doua: termenul uitat
O procură nu trăiește la nesfârșit, deși mulți o tratează ca pe un document veșnic. Poate avea o perioadă fixată în text sau poate înceta în anumite situații. Dacă ai dat o procură acum ani de zile și ai uitat de ea, ea poate încă produce efecte, iar tu poți afla asta abia când apare o problemă.
Opusul se întâmplă la fel de des: faci procura, o trimiți cuiva din altă țară, iar când ajunge, termenul scris în ea e deja depășit. Poștă lentă, hârtii pierdute, o zi de weekend în plus, și actul devine inutil exact când ți-ar fi trebuit.
Obiceiul bun este să treci pe un calendar, chiar și pe telefon, data până la care e valabilă fiecare procură dată sau primită. Când ai terminat operațiunea pentru care a fost făcută, nu o lăsa să plutească. Discută cu notarul despre modalitatea de a o retrage formal, astfel încât nimeni să nu o poată folosi ulterior.
Și încă ceva, cu un zâmbet: nu păstra procura în aceeași mapă cu actele de identitate, sub eticheta „diverse“. Într-o zi de grabă, tocmai acolo o vei căuta ultima.
Greșeala a treia: încrederea fără limite scrise
Să ai încredere într-un frate, într-un prieten sau într-un coleg e firesc. Dar încrederea e un sentiment, iar procura e un document. Când lucrurile merg bine, nimeni nu se uită la text. Când apar neînțelegeri, textul e singurul care mai contează, iar cuvintele „am vorbit noi așa“ nu stau în picioare.
Gândește-te la limite practice. Poate mandatarul să încaseze bani? Poate să vândă sub un anumit preț? Poate să semneze o promisiune, nu doar un contract final? Poate să împuternicească la rândul lui pe altcineva? Aceste întrebări par exagerate până în ziua în care contează. Ele trebuie lămurite din start, în scris, nu la telefon.
Un exemplu din viața de zi cu zi: cineva dă procură unui nepot ca să ridice niște acte, iar în text rămâne o formulare largă despre „orice operațiune legată de imobil“. Nepotul nu are nicio intenție rea, dar prima bancă la care ajunge începe să pună întrebări la care nu se așteptase nimeni. Un rând scris mai atent ar fi scutit pe toată lumea de explicații.
Merită să discuți cu persoana aleasă înainte de a merge la notar. Spune-i ce vrei să facă și ce nu. Un om de bună-credință va aprecia claritatea, nu o va lua ca pe o ofensă. Iar dacă se simte jignit, ai aflat ceva important.
Pentru cine vrea să parcurgă toată paleta de subiecte din această zonă, de la procuri la succesiuni și donații, merită o privire peste acte notariale explicate pe înțeles, un loc cu materiale pe teme care apar în viața oricui, mai devreme sau mai târziu.
Greșeala a patra: documentele aduse pe jumătate
La notar, o hârtie lipsă înseamnă încă o zi. Oamenii vin cu cartea de identitate expirată, cu un act de proprietate fotocopiat de pe un telefon, cu un nume scris diferit într-un loc și în altul. Se uită, apoi, unul la altul, ca la un joc în care cineva a schimbat regulile pe parcurs.
Verifică în prealabil valabilitatea actului de identitate al fiecărei persoane implicate. Verifică și datele: nume, prenume, cod numeric, adresă. O literă greșită într-un act mai vechi poate fi suficientă ca să blocheze o operațiune. Dacă ai de adus documente de la o altă instituție, cere-le din timp, pentru că unele se eliberează în zile, nu în minute.
Mai e și problema traducerilor. Dacă procura sau documentele merg în străinătate, sau vin de acolo, apar cerințe suplimentare de formă. Nu presupune că ce e valabil aici e valabil automat și dincolo. Întreabă la început, nu când ai ajuns la ghișeu.
Un sfat practic, venit din experiența multor dimineți pierdute: fă o listă cu tot ce ai de adus, bifeaz-o seara dinainte și pune-o împreună cu actele. Sună banal, dar economisește drumuri.
Ia cu tine și un pix al tău, un obicei mărunt care mulți îl socotesc de prisos. Și, dacă mergi cu cineva care nu cunoaște procedura, explică-i în mașină ce urmează să se întâmple, ca să nu se sperie de formalitățile din birou. Un om liniștit pune întrebările bune, un om stresat doar dă din cap.
Greșeala a cincea: procura ca plasă de siguranță
Mulți fac procuri „în caz că“. În caz că mă îmbolnăvesc, în caz că plec, în caz că nu mai pot veni. E o intenție de bun-simț, dar uneori e folosită ca soluție pentru lucruri care ar cere altceva. O procură nu înlocuiește un testament, nu rezolvă o moștenire și nu înlocuiește o donație. Fiecare act are rostul lui, iar amestecarea lor produce confuzii.
De asemenea, o procură nu ar trebui să fie un fel de coborâre de responsabilitate. Dacă o dai cuiva, rămâi răspunzător pentru alegerea făcută. Dacă te simți nesigur că persoana va respecta ce ai stabilit, poate că nu e cea potrivită, oricât de mult ți-ai dori să nu o superi. Mai bine un moment stânjenitor acum decât o discuție aprinsă peste un an.
Gândește-te și la cealaltă parte. Dacă tu primești o procură, citește-o cu aceeași atenție, pentru că răspunzi pentru ce faci cu ea. Mulți acceptă din politețe un rol pe care nu și-l înțeleg, iar abia apoi află cât de mult înseamnă.
Aici e momentul să cauți lămuriri la sursă. Secțiunea Procuri de pe NotarNews prezintă pe înțelesul tuturor tipurile de procuri și situațiile în care se folosesc, ceea ce te poate ajuta să alegi actul potrivit și să pui întrebările corecte la notar.
Și, dacă dai o procură pentru o perioadă mai lungă, stabilește un obicei de verificare. O discuție la câteva luni, în care mandatarul spune ce a făcut, protejează pe amândoi și previne neînțelegerile.
Greșeala a șasea: semnatul fără să citești
E cea mai cunoscută și cea mai greu de evitat. Notarul citește actul, ție ți se pare că ai înțeles, iar ceasul din birou face ca fiecare minut să pară mai scump decât este. Semnezi, dai mâna, pleci. Acasă, la masă, începi să-ți amintești o expresie pe care n-ai priceput-o.
Nu există întrebare prostească în acest context. Dacă un termen sună ciudat, cere explicații. Dacă o frază ți se pare prea largă, spune-o. Notarul este acolo și ca să lămurească, nu doar ca să autentifice. Ia-ți timp: un act luat cu răbdare costă mai puțin decât unul reparat.
Cere, dacă poți, un proiect al actului din ziua dinainte. Citește-l acasă, cu creionul în mână, și notează ce vrei să întrebi. Așa, ședința la notar devine o discuție, nu un examen. Dacă urmează să semneze mai multe persoane, trimite proiectul tuturor și adună observațiile din timp.
Și o regulă care salvează multe situații: nu semna sub presiune. Dacă cineva te grăbește peste măsură, e un motiv în plus să oprești totul pentru o zi.
Ce faci de mâine
Scoate toate procurile pe care le-ai dat sau primit și verifică ce termen au și ce permit. Notează pe un calendar datele de expirare. Dacă ai de făcut una nouă, scrie pe o foaie exact ce vrei să se întâmple și vorbește mai întâi cu persoana aleasă, apoi cu notarul. Nu e nimic spectaculos în pașii aceștia, dar fiecare scutește nopți nedormite. O procură bine făcută se vede doar prin faptul că nu se întâmplă nimic neplăcut.
