SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 07 Februarie 2024, 13:31
Data actualizarii: Miercuri 07 Februarie 2024, 13:34
* EURO 2024 este transmis de PRO TV, Pro Arena și VOYO
Calificată la turneul final al Campionatului European din 2024, România a retrogradat în schimb în Divizia C a Ligii Națiunilor, tragerea la sorți pentru ediția 2024-2025 a competiției urmând să aibă loc la Paris, joi de la ora 19:00.
”E o încălzire pentru preliminariile Campionatului Mondial, ne dorim o grupă cât mai ușoară.
N-aș vrea Kosovo, nici Irlanda de Nord, Slovacia n-ar fi grozav, sunt echipe de evitat, celelalte sunt accesibile.
(n.r. – Obiectivul este revenirea în Liga B?) Obiectivul încă nu este fixat, să vedem acum ce va ieși, știți cum e, obiectivul e până la urmă turneul final (n.r. – referire la Euro 2024 și Campionatul Mondial din 2026)”, a declarat directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, înainte de plecarea spre tragerea la sorți.
Componența urnelor din Liga C
Componența urnelor din Liga C
Urna 1: ROMÂNIA, Suedia, Armenia, Luxemburg
Urna 2: Azerbaidjan, Kosovo, Bulgaria, Insulele Feroe
Urna 3: Macedonia de Nord, Slovacia, Irlanda de Nord, Cipru
Urna 4: Belarus, Lituania/Gibraltar*, Estonia, Letonia
* Cele două formații vor disputa un meci de baraj în luna martie pentru a se stabili formația ce va fi în Liga C. Pierzătoarea va merge în Liga D.
** În Liga C există o singură restricție, Azerbaidjan și Armenia nu vor putea face parte din aceeași grupă.
Programul meciurilor din Liga Națiunilor
Programul meciurilor din Liga Națiunilor
Meciurile din faza grupelor se vor disputa în următoarele perioade:
Etapa 1: 5-7 septembrie 2024
Etapa 2: 8-10 septembrie 2024
Etapa 3: 10-12 octombrie 2024
Etapa 4: 13-15 octombrie 2024
Etapa 5: 14-16 noiembrie 2024
Etapa 6: 17-19 noiembrie 2024
Fazele finale sunt programate în martie 2025.
Cum se ajunge la Campionatul Mondial din 2026 din Liga Națiunilor
Cum se ajunge la Campionatul Mondial din 2026 din Liga Națiunilor
UEFA Nations League 2024/25 va conta și pentru stabilirea ultimelor echipe europene calificate la Campionatul Mondial din 2026.
Cel mai bine clasate 4 formații în Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund.
Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naționale europene participante la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.
Info: FRF
Foto: Sport Pictures