Rețeta de ciorbă cu fasole și afumătură a Gabrielei Cristea. Trucul folosit de prezentatoarea de la Antena Stars

admin
WhatsApp Image 2024 02 02 at 15.07.55.jpeg

Gabriela Cristea le-a dezvăluit fanilor o nouă rețetă culinară! Iată trucul pe care îl folosește prezentatoarea de la Antena Stars pentru o ciorbă delicioasă cu fasole și afumătură.

În ciuda faptului că se confruntă cu probleme de sănătate și este nevoită să stea acasă pentru câteva zile, Gabriela Cristea nu stă locului. Tavi Clonda a poftit la ciorbă cu fasole și afumătură, iar soția lui s-a conformat! Prezentatoarea TV i-a întocmit lista cu ingredientele necesare, soțul a mers să le cumpere, iar apoi s-au pus pe treabă.

„Dragilor, să nu credeți că dacă stau acasă, pentru că încă am probleme de sănătate, stau de pomană. Ieri mi-a zis soțul că ar merge o ciorbă de fasole, iar eu i-am zis că îi fac, dacă va fi mâinile mele, pentru că eu nu pot, obosesc prea repede și atunci am nevoie de ajutor, pot doar să coordonez. Hai să vă arăt ce a făcut el până acum. A pus de aseară fasolea la înmuiat și deja e a treia apă în care prefierb fasolea. A opărit, de asemenea, afumătura, avem niște coaste, și după aceea am pus-o la fiert, aici o să facem toată ciorba. Fasolea o punem la fiert peste afumătură”, le-a spus Gabriela Cristea fanilor pe rețelele de socializare.

După ce a adăugat fasolea în oală, peste afumătură, Gabriela Cristea a pus pe foc și zarzavatul pregătit de soțul său, pe care l-a lăsat la fiert cu restul ingredientelor: „Mi-a curățat și niște legume, ceapă, morcovi, păstârnac, ardei roșu și țelină și le punem în oală pe toate. După 40 de minute, după ce au fiert legumele, punem și roșiile. La sfârșit am dat și gust mâncării, pentru că am asezonat cu sare, o să punem și piper, eu pun și un strop de oțet în oală, iar cine vrea mai acră, să-și pună în farfurie. Ca totul să fie bine, am pus și tarhon, nu am găsit proaspăt. Oprim aragazul, iar apoi punem tarhonul, aș fi putut să pun și o foaie de dafin, dar am uitat. Amestecăm și lăsăm să se infuzeze pentru gust și miros. Excelentă e, poftă bună dragilor”, a încheiat ea.

Cum menține Gabriela Cristea flacăra pasiunii vie, după ce a devenit mămică

Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz. Au două fetițe care le aduc zilnic bucurii, iar familia lor este extrem de bine închegată.

Printre responsabilitățile de părinți, viața profesională și altele, Gabriela Cristea și Tavi Clonda au găsit o strategie pentru a menține vie flacării pasiune în cuplu. Periodic, cei doi merg într-o escapadă romantică în care să se bucure de intimitate și si să se reconecteze ca parteneri. Iar când se întâmplă acest lucru, micuțele petrec timp cu bunica lor, mama lui Tavi Clonda, cu care adoră să stea.

”Gabriela Cristea: Inclusiv faptul că ele petrec timp în altă parte și noi reușim să petrecem timp doar noi doi ar trebui să facă parte din normalitatea unei familii. Pentru că părinții sunt cei care s-au găsit prima dată și nu ar trebui să uite de unde au plecat. Și atunci, să se găsească unul pe celălalt. Toată viața trebuie să fii așa. Copiii, la un moment dat cresc și se vor duce în viața lor și atunci…

Tavi Clonda: Tot cu babacul tău rămâi.

Gabriela Cristea: Ideea este ca atunci când rămâi fără copii, că ei pleacă în treburile lor, să nu te trezești lângă un necunoscut, ci să rămâi lângă partenerul tău, cu care ți-ai început viața de familie”, au declarat Gabriela Cristea și Tavi Clonda pentru VIVA!

SURSA FOTO: Social Media

Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,……



Sursa Ciao

Share This Article