Parohiile din Boldești-Scăeni au primit sprijin prin donații și lucrări de la „fiul orașului” Răzvan Tănase

admin
razvan tanase parohia boldesti 5.webp

Într-o perioadă când banii publici alocați culturii și religiei sunt tot mai puțini, inițiativele private, faptele pornite din convingerile unor persoane cu suflet mare, contează din ce în ce mai mult.

În aceste condiții, un om de afaceri din Boldești-Scăeni face donații și lucrări importante pe cheltuiala proprie la toate bisericile din oraș. De fapt, până acum, au beneficiat de sprijinul lui Răzvan Tănase lăcașurile de cult ortodoxe din cartierele Balaca (construcția lumânărarului și mocheta pentru întreaga biserică), Boldești (construcția fântânii) și Scăeni (la refacerea exteriorului), urmând biserica din Seciu. Răzvan Tănase este un om de afaceri în domeniul construcţiilor, iar din această perspectivă ajutorul său este cu atât mai preţios, donaţiile constând în lucrări de calitate cu echipe de constructori, cu utilaje şi materiale proprii, pe lângă cele insuficiente strânse de parohii.

Vă prezentăm câteva detalii și fotografii, după documentarea în teren și discuții cu preoți din cele trei parohii.

 

Biserica ”Sfinţii Împărați Constantin și mama sa, Elena’’ – Parohia Balaca

Lăcașul din Cartierul Balaca impresionează prin atmosfera de armonie, liniște și intimitate pe care o oferă enoriașilor din cartier.

În zonă, se menționează despre existența unei vechi biserici din lemn, cu hramul ”Sf. Grigore Teologul”, fondată în anul 1797 de familia Cantacuzino, influentă la domnie în Țara Românească, și refăcută în anul 1848 de Grigore Filipescu. Din cauza intemperiilor, biserica a suferit de-a lungul anilor mari degradări. Iar în 1914, odată cu începutul primului război mondial, fiind în stare de ruină a trebuit să fie închisă.

Zidirea actualei biserici s-a făcut între anii 1924-1936, preot fiind Ioan Vlaiculescu. S-a zidit, cu ajutorul Primăriei comunei Scăeni și cu cheltuiala bunilor creștini, după planurile arhitectului Toma Socolescu, pictura fiind făcută de Gheorghe Georgescu în stil neobizantin. Afectată de cutremure și de trecerea timpului, a suferit de-a lungul anilor mai multe lucrări de reparații și modernizări, ultima lucrare de anvergură – Lumânărarul, fiind ridicată în anul 2021 de Răzvan Tănase.

Lumânărarul este o construcție realizată cu mare grijă și îndemânare, în imediata vecinătate a bisericii, care, fiind și ornată ulterior de preotul Marian Stan, cu imagini religioase vii, se încadrează perfect în ansamblu și are o mare utilitate pentru credincioșii care aprind aici lumânări pentru vii și morți. La lumânărar a fost înlocuită vechea soluție a nisipului cu apa ce stinge focul pe măsură ce se consumă lumânările.

Preotul paroh Marian Stan spune că donația constând în construcţia Lumânărarului a fost mai mult decât binevenită, fiind completată de Răzvan Tănase cu mochete noi ce acoperă toată suprafața bisericii și a altarului. Gestul binefăcătorului este cu atât mai de apreciat, cu cât este fiu al orașului, dar enoriaș al altei parohii.

De asemenea, părintele Stan mărturisește că speră ca omul de afaceri să ajute şi la consolidarea turnului clopotniței, destul de avariat.

- Advertisement -
CLINICAUTO1

Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”- Parohia Boldești

Răzvan Tănase este enoriaș al Parohiei Boldești, cartier unde locuiește împreună cu soția și fiica în vârstă de 3 ani. Această parohie este cea mai mare din oraș, deservind 700-800 de familii.

Biserica din Parohia Boldeşti a fost ridicată cu mari eforturi ale enoriaşilor şi preoţilor ce au slujit aici, lucrările întinzându-se pe o perioadă destul de mare din secolul trecut.

Construcţia a început în anul 1938, după planurile arhitectului Toma Socolescu, de la temelie până la centură. Ridicarea noului lăcaş a fost posibilă în condiţiile în care una dintre sondele Societăţii Astra Română fusese amplasată, cu un an înainte, pe terenul bisericii, redevenţa încasată fiind folosită pentru susţinerea lucrărilor. Pe perioada războiului, lucrările au fost sistate şi reluate în 1946, după ce ceea ce se ridicase deja a fost grav afectat, inclusiv pereţii fiind fisuraţi în urma bombardamentelor şi a trecerii maşinilor grele.

În 1949, edificiul a fost gata, biserica fiind sfinţită de însuşi Prea Fericitul Partiarh Justinian, cu un sobor de preoţi din parohiile vecine. Pictura a fost realizată abia în anul 1953. La cutremurul din 1977, biserica din Parohia Boldeşti a fost distrusă şi apoi reconstruită în actuala formă, folosindu-se o parte din materialul de construcţie recuperat de la biserica veche, fiind salvate o parte din bibliotecă, icoane, cărţi de cult.

Una dintre lucrările importante realizate în zilele noastre este fântâna din curtea bisericii, donaţie a omului „fiului Parohiei”, Răzvan Tănase. Părintele Daniel Sasu este și duhovnicul lui Răzvan Tănase, între cei doi observându-se lesne, după cât de bine se înțeleg și comunică, faptul că există o conexiune specială.

La biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, omul de afaceri boldeștean a clădit, cu forță de muncă și materiale proprii, fântâna din curtea lăcașului de cult, inclusiv aleea pavată care conduce spre aceasta. Fântâna cu acoperiș, construită în stil tradițional, este destinată asigurării apei potabile prin aducțiune de la rețea, dar poate servi și la distribuirea agheasmei către credincioși.

Mai mult, Răzvan Tănase este implicat și oferă sprijin și în organizarea evenimentelor religioase, cu diverse ocazii, în parohie.

Biserica cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” – Parohia Scăeni

Vechea biserică a Parohiei Scăeni, a luat ființă în anul 1867, ctitorie a boierilor din familia Bălăceanu și purta hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf  Nicolae”. Se afla amplasată în zona centrală (astăzi – acolo sunt dispensarul uman şi şcoala).

Între 1934-1938, Schela Petrolieră Boldeşti construiește biserica din actuala poziție (după planurile arhitectului Toma Socolescu) și este dată în folosință în 1940, după ce vechea biserică a fost abandonată după ce suferise avarii majore la cutremur. Lucrările de finisare la noul edificiu durează pana în 1964. La cutremurul din 1977, turla mare este avariată și se modifică la actuala formă. Pe parcursul anilor s-au făcut alte lucrări majore de consolidare și înfrumuseţare.

De la vechea biserică din Scăeni s-au păstrat în zestrea actualei biserici, ce poartă tot hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, şase icoane, pe una dintre acestea încă fiind vizibilă semnătura autorului, un anume Afanasie (Afanasir) și data la care a fost executată – octombrie 1855. Este exact perioada în care Nicolae Grigorescu a pictat Mănăstirea Zamfira (1856-1857), situată doar la vreo 7 kilometri de aici. Acest Afanasir ar fi fost coleg, posibil ucenic al lui Nicolae Grigorescu, chiar dacă marele pictor era foarte tânăr, însă deja în plină consacrare. Se speculează că Grigorescu ar fi putut lucra și el la pictura vechii biserici din Scăeni și chiar la icoanele expuse în actuala biserică.

Venind în prezent, Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Scăeni este încăpătoare, cu spații generoase, este în continuă modernizare, însă mai are nevoie de multe lucrări, spune preotul paroh George Zidărescu. Cea mai amplă este executarea picturilor interioare, pereții fiind ”la alb” în prezent, însă este convins că va izbuti să dureze ceea ce și-a propus.

”Ce bine ar fi dacă am avea mai mulți credincioși precum domnul Tănase, chiar dacă nu face parte din parohia noastră”, este of-ul părintelui de la Parohia Scăeni, George Zidărescu.

Donația lui Răzvan Tănase către această parohie a constat în refacerea exteriorului Bisericii din Scăeni (ce arăta deplorabil înainte de intervenție; vă prezentăm mai sus poze înainte şi după intervenţie), o parte din investiţie fiind suportată de Răzvan Tănase, contribuind la aceasta şi enoriaşi din Parohie şi Primăria – cu ceva materiale.

Răzvan Tănase: ”Urmează donația pentru Parohia Seciu, dacă ne ține Dumnezeu în putere și sănătoși!”

”Eu cred că fiecare dintre noi, ca oameni, avem o datorie față de Dumnezeu și față de semeni. Trebuie să redăm comunității din zestrea noastră spirituală, dar și din acumulările noastre materiale, în cazul în care avem o situație ce ne permite acest lucru. Văzând atâtea nevoi cu care se confruntă parohiile din orașul Boldești-Scăeni, înțelegând că greu se pot acoperi atâtea necesități, mai ales în perioada dificilă pe care o parcurgem cu toții, am înțeles că aici este una dintre misiunile mele în sprijinul comunității.

Am reușit să ajut cele trei parohii în chestiuni grave și urgente cu care se confruntau, iar acum atenția mea se îndreptă spre ultima, dar nu cea din urmă parohie, Seciu, unde avem, de asemenea, proiecte de sprijin.”

Omul de afaceri Răzvan Tănase este cunoscut concitadinilor și nu numai lor, ca un om activ și cu realizări în comunitatea locală. A reprezentat Prahova, în special zona adiacentă orașului Boldești Scăeni, în Parlamentul României, în calitate de deputat, ales în perioada 2012-2016. De asemenea, Răzvan Tănase a fost consilier local al orașului Boldești-Scăeni, timp de trei mandate, între anii 2004-2012.

După perioada petrecută în administrația locală și centrală, acesta s-a ocupat de administrarea propriilor afaceri și a pus accent pe viața de familie.

Share This Article
vape reincarcabil vape tigari electronice magazin tigari electronice vape reincarcabil vape tigari electronice magazin tigari electronice servere vps gazduire web servere dedicate