SPORT.RO
Data publicarii: Luni 05 Februarie 2024, 22:55
Data actualizarii: Luni 05 Februarie 2024, 22:54
Roș-albaștrii au primit vizita campionilor pe Arena Națională. La capătul celor 90 de minute, Farul Constanța a reușit să smulgă un punct din etapa #24 a Superligii României.
Gigi Becali, declarație în forță după FCSB – Farul Constanța
Gigi Becali, declarație în forță după FCSB – Farul Constanța
Gigi Becali a avut o intervenție în forță la TV după remiza de pe Arena Națională. Latifundiarul din Pipera a vorbit despre cele două faze controversate din timpul meciului.
În minutul 56, golul lui Louis Munteanu a fost anulat în urma intervenției VAR, care a depistat o poziție de ofsaid, în timp ce în prelungiri, Farul a fost răsplătită cu o lovitură de la 11 metri după faultul comis de Joyskim Dawa.
Patronul roș-albaștrilor susține că Joyskim Dawa nu a faultat în prelungiri, iar Farul nu ar fi trebuit să primească penalty. Despre liniile trase în camera VAR la faza din minutul 56, Gigi Becali s-a abținut de la comentarii.
”Nedelcu îl împinge pe Dawa. Dacă vedeți faza, îl împinge. Face mișcarea aia care… El, până la urmă, îl împinge pe Dawa. El răsucește capul, nu vine cu capul în față. Nu mai are voie omul să sară? Nu e penalty! El (n.r. – Dawa) nu dă cu capul în față.
Vorbim de spațiu. Și în plan dacă e… nu cred că e jumătate de metru, dar e distanță. Nu comentez ce nu știu. Văd niște linii și gata”, a spus Gigi Becali la televiziunea DigiSport.
FCSB – Farul Constanța 1-1
FCSB – Farul Constanța 1-1
După o primă repriză în care a dominat jocul, FCSB a deschis scorul în cele din urmă în partea secundă, în minutul 55, în urma autogolului lui Cristi Ganea.
Pe final, Ionuț Larie a restabilit egalitatea, după ce a fructificat fără emoții o lovitură de pedeapsă, în minutul 90+5, și a smuls punctul pentru Farul Constanța.
În urma acestui rezultat de egalitate, FCSB a rămas în vârful clasamentului cu 51 de puncte, în timp ce Farul Constanța (locul cinci) a ajuns la egalitate de puncte, 37, cu Universitatea Craiova (locul patru).