SPORT.RO
Data publicarii: Marti 30 Ianuarie 2024, 22:13
Data actualizarii: Marti 30 Ianuarie 2024, 22:12
Portarul a venit în Giulești drept înlocuitorul lui Horațiu Moldovan, care a plecat la Atletico Madrid după ce spaniolii i-au achitat clauza de reziliere în valoare de 800.000 de euro.
Bogdan Lobonț a vorbit fără menajamente despre Marian Aioani: ”Vreau să punctez asta”
Bogdan Lobonț, fost internațional român, a vorbit despre evoluția lui Marian Aioani din meciul cu Dinamo București de sâmbătă seară, încheiat 2-1 în favoarea giuleștenilor.
De asemenea, antrenorul de portari a mai precizat că Aioani a avut o evoluție consistentă pe Arena Națională și că ce a trebuit să facă a realizat cu brio în timpul celor 90 de minute.
”A avut o prestație consistentă, cu ceva emoții la început de joc ceea ce este absolut normal. Nu este confortabil să schimbi echipa, să intri direct titular și aceste emoții au fost perfect normale. Ceea ce a avut de rezolvat a rezolvat și a făcut-o chiar foarte bine. Dacă e să analizăm primul gol pe care l-am marcat, totul pleacă de la el.
La golul lui Papeau, totul pleacă de la el, de ce? Intrând în posesia mingii a ridicat capul, s-a uitat în față a văzut că sunt două dueluri de 1 contra 1, a jucat mingea vertical așezată pentru Hassani, a intrat El Sawy pasă pentru Papeau și gol.
Totul a plecat de la el, este un lucru pozitiv. Oricum el este unul dintre portarii care are un joc de picior mult peste medie și datorită faptului că vine de la o echipă unde caracteristica principală era posesie și construcția de la portar, dar ca toți ceilalți are și el mult de lucrat. Mai mult la detalii pe care sunt convins că împreună o să le punem la punct.
Ce mai vreau să punctez este că toți cei din club suntem mulțumiți că este cu noi aici și am reușit să facem această mișcare. Cu calitățiile și talentul pe care îl are împreună cu competențele noastre reușim să ridicăm nivelul de performanță al tuturor.
Când spun tuturor mă refer la tot ceea ce înseamnă Rapid. Sezonul trecut a fost campionul României, prima zi i-am spus: ‘Ești campion, trebuie să ne dai și nouă rețeta’. Știi deja cum se câștigă un campionat pentru că ai trecut deja prin experiența câștigării unui campionat. Când s-au analizat toate profilurile unui portar, bineînțeles că și acest factor a contat foarte mult. Am analizat multe”, a spus Bogdan Lobonț, potrivit Fanatik.
Produs de AS Libertatea Urziceanca, Marian Aioani a mai fost legitimat de-a lungul carierei sale la echipe precum Chindia Târgoviște, FCV Farul Constanța și Rapid București.
Giuleștenii l-au achiziționat pe Marian Aioani după ce au plătit nu mai puțin de 400.000 de euro constănțenilor pentru portarul cotat la 1.5 milioane de euro de site-urile de specialitate.