Preşedintele Comisiei pentru apărare naţională a Camerei Deputaţilor, Laurenţiu Leoreanu (PNL), a explicat luni ce se va discuta la întâlnirea de marţi a parlamentarilor cu reprezentanţii MApN, conform Agerpres.
„Suntem într-o situaţie geopolitică dificilă, cu război la graniţă, astfel încât nu ne permitem să tergiversăm absolut nimic. Pe cale de consecinţă, mâine vom stabili liniile de acţiune ca şi până în prezent, în toţi aceşti ani, căutând să fim cât mai operativi şi să venim în întâmpinarea problemelor care ne sunt ridicate nu doar de Ministerul Apărării, ci de toate instituţiile care se ocupă de securitatea naţională. Vorbim de securitate naţională într-un context mult mai apăsat faţă de alţi ani şi, pe cale de consecinţă, nu există niciun fel de amânare sau de luare în glumă a unor astfel de probleme, cum nu a fost nici până în prezent”, a transmis Leoreanu.
Paza bună trece primejdia rea
Întrebat în legătură cu afirmaţia şefului Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, privind pregătirea populaţiei pentru apărare, Leoreanu a răspuns:
„Sigur că, având un război la graniţă, trebuie să fii pregătit, trebuie să fii în permanentă în legătură cu aliaţii, cu partenerul strategic, astfel încât niciodată să nu fi luat prin surprindere”.
„În momentul de faţă, personal, nu cred că avem o problemă iminentă, dar, aşa cum spuneam, întotdeauna trebuie să-ţi faci temele la timp, nu în momentul în care apare o anumită situaţie să reacţionezi intempestiv sau emoţional. Lucrurile trebuie aşezate într-o matrice funcţională astfel încât să parcurgem toate etapele foarte responsabil, foarte decent, dar, în acelaşi timp, şi solidar cu problemele pe care le avem în faţă”, a adăugat deputatul PNL.
Un ‘cadru normal’
El a amintit că de a lungul timpului pregătirea populaţiei s-a făcut şi în sistem voluntar.
„În acest context, sigur că niciodată nu putem spune că depăşim o anumită limită a normalităţii dacă vom putea creiona un cadru normal pentru a pregăti populaţia şi la nivel informativ şi la nivel aplicativ, dar în zona aceasta în care am spus – a decenţei şi cu maximum responsabilitate. Vedem exact ce propuneri sunt şi noi acolo putem veni cu amendamente, astfel încât să scoatem un produs legislativ cât mai bun”, a arătat Leoreanu.